Jucătorii din Gibraltar au un obiectiv îndrăzneț în meciul cu Germania: „Vrem să luăm mai puțin de șapte goluri. Așa am putea spune că suntem mai buni decât Brazilia”

Jucătorii din Gibraltar au un obiectiv îndrăzneț în meciul cu Germania:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Germania – Gibraltar este una dintre cele mai dezechilibrate partide din aceste prelimariile pentru EURO 2016, casele de pariuri acordând cote doar pentru rezultate astronomice în favoarea nemților.

Conștienți de faptul că nu au șanse contra campionilor mondiali, jucătorii din Gibraltar și-au propus un obiectiv care dacă va fi atins îi va ajuta să iasă cu capul sus de pe teren. Mai exact, cei din Gibraltar și-au propus să nu primească mai mult de șapte goluri.

Portarul celor din Gibraltar, Jordan Perez, chiar a glumit pe această temă spunând că vrea să arate tuturor că echipa lui este mai bună decât Brazilia. „Tot ce trebuie să facem noi este să primim mai puțin de șapte goluri. Așa putem spune că suntem mai buni decât Brazilia”, a declarat Perez.

Toți iubitorii fotbalului își amintesc de drama prin care au trecut sud-americanii în vară, la Campionatul Mondial organizat chiar de ei. În semifinalele întrecerii, Germania a învins Brazilia cu un neverosimil 7-1, nemții stabilind noi cote ale umilinței pentru brazilieni.

Cea mai categorică victorie obținută de Germania în istoria naționalei de fotbal este un incredibil 16-0 contra Rusiei în 1912. În perioada recentă, Germania s-a impus cu 13-0 cu San Marino în 2006.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×